Friday, May 18, 2012

Filme, filme noi: The Avengers

Marvel îi aduce încă o dată pe marile ecrane pe supereroii din benzile desenate, dar nu oricum; toţi în aceeaşi producţie. Iron Man, Hulk, Captain America, Thor, Hawkeye şi Black Widow formează “echipa de şoc”, după ce sunt convinşi de Nick Fury (Samuel L. Jackson) şi de Agentul Culson să îşi unească forţele în lupta cu periculosul şi puternicul lor duşman, Loki, care tocmai câştigase accesul la Cubul Cosmic, cu puterile sale nelimitate. Însă, ca în orice familie, şi între Avengeri apar mici conflicte de personalitate. Vor reuşi ei să renunţe la orgoliul personal pentru a salva viitorul omenirii?

Filme, filme noi: Secretele Răzbunătorilor

The Avengers a depăşit deja un miliard de dolari încasări, deşi nu are nici măcar trei săptămâni de la lansare. Nici n-am mai stat să socotim marele număr de recorduri bătute de această producţie Marvel care îi reuneşte pe câţiva dintre cei mai populari supereroi ai tuturor timpurilor. Putem să lăsăm cifrele deoparte (ele oricum vor creşte, The Avengers având şanse să devină al treilea cel mai popular film din toate timpurile) şi să ne ocupăm de detalii mai puţin cunoscute legate de producţia lui Joss Whedon.

Chiar zilele trecute aflam la cât s-ar fi ridicat daunele dacă Chitauri, armata lui Loki, chiar s-ar fi dezlănţuit asupra insulei Manhattan. Se pare că "nota de plată" s-ar fi ridicat la nu mai puţin de 160 de miliarde de dolari, au aflat cei de la The Hollywood Reporter după ce au apelat la o companie specializată în evaluarea daunelor provocate de dezastre. Spre comparaţie, tsunamiul din Japonia a costat 122 de miliarde de dolari, uraganul Katrina 90, iar atentatele de la 11 septembrie 83 de miliarde de dolari.

Schimbăm foaia pentru a-ţi spune detalii despre ceea ce ar fi putut fi cel mai emoţionant moment din film: conform declaraţiilor sale, Joss Whedon aruncase în scenariu şi o reîîntâlnire, după aproximativ şapte decenii, între Căpitanul America şi iubita sa Peggy Carter (interpretată în Primul Răzbunător de Hayley Atwell), numai că aceasta ar fi încetinit ritmul Răzbunătorilor şi, cum durata filmului era deja prea lungă, a decis să renunţe la acest fragment. Cine ştie, poate că momentul va fi inclus în sequelul căpitanului, a cărui lansare a fost programată deja pentru începutul lui aprilie 2014.

Dezvăluirea de mai sus nu ar trebui să te mire, pentru că de fapt Căpitanul America apărea mult mai mult în Răzbunătorii decât ai putut vedea pe ecran. Prima versiune a filmului avea peste trei ore şi jumătatea de oră suplimentară se concentra în mare parte pe experienţele supereroului interpretat de Chris Evans, despre care Joss Whedon a spus că este preferatul său din întreaga echipă. La premiera filmului, nouă ni s-a părut că forţosul căpitan este cel anost dintre personaje şi, iată, tocmai ne-am explicat de ce.

Un alt detaliu interesant: Samuel L. Jackson este al doilea actor care interpretează acelaşi supererou în cinci filme diferite. Primul este Hugh Jackman, care l-a interpretat pe Wolverine în trilogia X-Men, în spin off-ul propriu şi personal, dar şi în reboot-ul X-Men: First Class. Cei doi actori vor fi la egalitate doi ani de acum înainte, căci Jackman se pregăteşte să apară în continuarea The Wolverine, dar sunt toate şansele ca Jackson să câştige bătălia: actorul a semnat pentru nu mai puţin de nouă producţii Marvel.

În următoarele filme s-ar putea să vezi supereroi cunoscuţi din alte francize. Poate că Marvel a pierdut drepturile pentru Spider-Man (acum sunt la Sony Pictures, care lansează The Amazing Spider-Man în curând) şi Cei patru fantastici (plecaţi la Fox), dar compania intenţionează o recuperare a drepturilor, ceea ce înseamnă că în viitor chimia Răzbunătorilor ar putea deveni şi mai interesantă. Până atunci, află că The Avengers 2 ar putea beneficia de o mai mare cantitate de estrogen: Joss Whedon a declarat că vrea mai multe supereroine în sequel.

Pentru premiera americană a mai fost realizată o secvenţă: răzbunătorii mâncând shaorma! Lansările din celelalte ţări nu au avut parte de ea, dar pentru România puteau face o excepţie, la cât de populară e shaorma pe la noi.

Filme, filme noi: Jon Favreau nu renunţă la Iron Man

Iron Man 3 şi-a definitivat distribuţia săptămâna trecută – Ben Kingsley a primit rolul villain-ului, iar pe lângă Robert Downey Jr., Gwyneth Paltrow, Don Cheadle, s-au mai alăturat echipei Guy Pearce şi Rebecca Hall – şi se pregăteşte de filmări. Cu Shane Black la cârmă, filmul nu va fi lipsit de amprenta celui care a adus pe marile ecrane Iron Man, o poveste Marvel în acelaşi timp distractivă şi bine închegată.

Primul film Iron Man a servit drept sursă de inspiraţie pentru viitoarele pelicule de succes inspirate din benzile desenate Marvel, iar Favreau nu are de gând să renunţe la acestea, el servind drept producător executiv al blockbuster-ului The Avengers şi urmând să se implice destul de mult şi în realizarea lui Iron Man 3, aşa cum a declarat recent într-un interviu acordat The Hollywood Reporter.

„Voi fi chiar foarte implicat în producţia lui Iron Man 3”, a spus el şi a continuat cu detalii despre colaborarea Shane Black – Robert Downey Jr.: „Pelicula va începe filmările în Wilmington [Statele Unite], în câteva săptămâni. Chiar vorbeam cu Black şi Downey despre colaborarea lor, pe care eu o consider de bun augur. După Avengers, era cazul să continuăm cu ceva foarte îndrăzneţ şi inspirat, iar dacă ai văzut Kiss Kiss Bang Bang, ştii că atunci când Downey şi Shane fac echipă, se întâmplă lucruri interesante şi surprinzătoare”.

„Sunt bucuros să văd o schimbare de ton faţă de The Avengers şi vă asigur că mă bucură această abordare complet diferită şi entuziasmantă. Îmi pare bine că voi lua parte la realizarea ei”, mai spus Favreau.

Iron Man 3 va fi lansat pe 3 mai 2013.

Filme, filme noi: Forţosul Chris Hemsworth

În acest moment, Chris Hemsworth, interpretul lui Thor din mega-succesul The Avengers, se află pe primul loc în topul popularităţii compilat de imdb.com pe baza voturilor utilizatorilor. În doar câţiva ani, Hemsworth a ajuns de la un australian cvasi-necunoscut la apariţia în două dintre cel mai bine primite premiere ale lui 2012 (a doua este The Cabin in the Woods), intrând în galeria celor mai doriţi actori de la Hollywood. Află din materialul de mai jos despre proiectele de viitor ale lui Hemsworth, care anunţă că actorul şi-ar putea păstra şirul de succese în viitorul apropiat.

Pentru Hemsworth totul a început în ograda Marvel: ajutat de fizicul ireproşabil, australianul bate câteva mari pentru a pune mâna pe rolul lui Thor, în filmul omonim regizat de Kenneth Branagh. Mulţi se aşteptau ca proiectul se eşueze, având în vedere că aruncă un zeu de pe o altă planetă într-un univers pe care producătorii, scenariştii şi regizorii Marvel au încercat să-l ţină cât mai realist cu ajutorul lui Iron Man. În ciuda costumului trăsnit şi-a tribulaţiilor lui Thor pe Terra, filmul a fost cât se poate de bine primit, transformându-se într-un succes de casă. Este momentul în care ochii cineaştilor de la Hollywood s-au aprins: să fie necunoscutul Chris Hemsworth cel mai "hot" nou-venit în Cetatea Filmului?

De la puştiul care a crescut printre vitele din nordul Australiei şi care a devenit cunoscut local în serialul de soap opera Home and Away, Chris Hemsworth chiar a ajuns departe, mai ales dacă ai în vedere cât de repede a ajuns The Avengers să depăşească cifra de un miliard de dolari încasări. Deşi este cooptat în sequelul Thor 2, programat pentru lansare în toamna lui 2013, Hemsworth pare a intenţiona să lase deoparte ciocanul şi pletele pentru a juca în roluri mai realiste.

Dar nu până la Albă ca Zăpada şi Războinicul Vânător! Noi recunoaştem că aşteptăm cu nerăbdare producţia ce ni le va arăta pe Kristen Stewart şi Charlize Theron în rolul unei Albe ca zăpada foarte războinice şi-al mamei ei vitrege, hotărâte să-i mănânce (la propriu) inima. Nu am văzut decât trailerul, dar regizorul Rupert Sanders pare să fi nimerit un ton cât se poate de potrivit pentru această ecranizare sumbră şi foarte liberă după fraţii Grimm. Cu efecte speciale bine făcute şi trei actori interesanţi (Hemsworth este vânătorul titular), noul Snow White are toate şansele să fie unul dintre cele mai spectaculoase filme ale verii.

Chris Hemsworth (al cărui prim copil s-a născut vinerea trecută) va schimba tonul în Red Dawn, film aşteptat în noiembrie şi remake al unei producţii din 1984, în care, în viitorul apropiat, un grup de liceeni se ridică la luptă împotriva invadatorului nord-coreean. În acest moment nu se ştie când şi dacă Red Dawn îşi va face apariţia şi pe marile ecrane din România.

Actorul rămâne cu pumnalul în dinţi şi Shadow Runner, care ar trebui să înceapă producţia până la sfârşitul anului, pentru o premieră în 2013. Hemsworth va fi un soldat de elită care conduce o echipă într-o misiune extrem de periculoasă.

Filme, filme noi: Keira Knightley, înlocuitoarea lui Scarlett Johansson în Can A Song Save Your Life

Două dintre vedetele lui The Avengers, Scarlett Johansson şi Mark Ruffalo, au fost distribuiţi anterior mega-succesului lui Joss Whedon în musical-ul Can A Song Save Your Life. Se pare însă că cei doi s-au retras din această producţie, confirmarea venind însă din partea ScreenDaily.com doar pentru Johansson, care a fost înlocuită acum cu Keira Knightley.

Pelicula, regizată de John Carney (Once), urma să o aibă pe interpreta Văduvei Negre în rolul unei tinere cântăreţe dornice de afirmare (Johansson), care se mută în New York, însă este părăsită la scurtă vreme de iubit. Începe să cânte prin diverse baruri, până când un producător muzical (Ruffalo) este captivat de talentul ei. Rolul tinerei iubitoare de muzică îi va reveni acum lui Knightley şi este foarte probabil ca şi actorul pe care îl poţi vedea acum pe marile ecrane drept Hulk să se fi retras din distribuţie.

Sigură este însă participarea revelaţiei din True Grit, Hailee Steinfeld, care va intra în rolul fiicei producătorului muzical. Popularitatea lui Carney, cel numit la cârma proiectului, este în creştere, mai ales după ce a reuşit să facă din Once, anul acesta, unul dintre cele mai apreciate spectacole de pe Broadway.

Filme, Filme Noi: Rise of the Guardians, un The Avengers animat

Miercuri la Cannes a fost lansat un fragment din animaţia DreamWorks Rise of the Guardians despre cinci personaje inspirate de folclor, nevoite să facă echipă pentru a înfrânge un spirit foarte bătrân, hotărât să arunce lumea în beznă. Chris Pine, Alec Baldwin, Hugh Jackman, Jude Law, Isla Fisher şi-au înprumutat vocile, Guillermo del Toro fiind unul dintre producătorii executivi ai animaţiei. Cinci eroi de legendă/Rise of the Guardians are premiera în România pe 30 noiembrie.

Rise of the Guardians excelează la capitolul vizual, dispunând de ceea ce este probabil cea mai avansată tehnologie disponibilă la ora actuală pentru filmele de animaţie. Povestea s-ar putea numi un The Avengers animat - prin miză, anvergura forţei desfăşurate, tipologia personajelor şi plot.

"Ceea ce a inspirat filmul este ideea că Moş Crăciun, Iepuraşul de Paşte, Zâna Măseluţă, aceste toate personaje în toate culturile din lume îşi trag cu toate puterea dintr-un lucru: credinţa copiilor în ele. Şi datorită ei, aceste personaje supravieţuiesc", a spus la Cannes regizorul filmului, Peter Ramsey, de 10 ani în echipa DreamWorks.

Alec Baldwin, prezent la întâlnirea cu presa, a dat viaţă lui Moş Crăciun. Adevăratul său nume este Nord: el este ca un războinic, ca un uragan, ca o forţă a naturii. Pentru Nord nimic nu e imposibil, dacă cei mici cred în el.

Iepuraşul de Paşte, sau omul-iepure, aşa cum e cunoscut în antropologie, e şi el războinic, e un protector al naturii, e cel care aduce primăvara şi care reînnoieşte viaţa. Reprezintă Paştele şi speranţa. E jucat de Hugh Jackman, care aduce şi aerul de june prim şi calităţile de actor.

Filmul are o poveste simplă, e lumea neatinsă a unui copil, cu bucuriile şi fricile lui.
Urmează Zâna măseluţă, e frumoasă şi strălucitoare, ştiţi cum e povestea cu ea: îţi laşi dinţii de lapte sub pernă, cineva vine şi îi ia noaptea şi îţi lasă un mic dar în schimb. Adevărata poveste e aşa: dinţişorii strâng câte o amintire din copilărie, şi când vei avea nevoie de ele îi vei găsi la ea. Măseluţă e jucată de Isla Fisher.

Urmează Sandman, cel care aduce visele, cel care construieşte visele frumoase. Nimeni nu joacă rolul lui de voce deoarece nu are, de fapt, o voce, explică regizorul. Sandman e un fel de încrucişare între Barbara Marx şi Buddha. E cel mai şarmant dintre "Gardieni", el controlează puterea viselor. El comunică prin praful auriu al viselor, care e noapte de noapte împrăştiat pe Pământ pentru a aduce vise frumoase copiilor din întreaga lume. Cei patru sunt personajele arhetipale, ei sunt păzitorii copiilor, cei care le aduc lucruri precum speranţa, bucuria, veselia, surprizele plăcute. Asta le e misiunea, asta le e scopul comun.

În film, mai apare un personaj: şi el este pe cale de a deveni "păzitor", dar mai are până acolo: Jack Frost (vocea lui Chris Pine). Ca şi ceilalţi, e o fiinţă fantastică, şi are control asupra frigului şi asupra vremii - ba chiar zboară pe aripile vântului. Si ca în orice poveste pentru copii, e nevoie de un erou negativ: iată, avem unul perfect: este Bau-bau. Trăieşte în toate culturile de pe Pământ, se ascunde pe sub pat, aduce vise urâte, este cel care sperie copiii, se ascunde prin locuri întunecate. Şi el e într-un fel un Păzitor: după cum părinţii îşi învaţă copii să creadă în ei, cu Pitch este exact opusul: "nu e decât un vis urât, nu-i nimeni în întuneric, nu e nimic sub pat...Nu există Bau Bau!". Pitch e adus la viaţă de Jude Law.

Despre Zâna aflăm că e "o bâtă în mâna omului de bine", jumătate om jumătate colibri, o personalitate foarte energică, un personaj şi un model uman puternic, iar fetele se vor simţi încurajate de personalitatea Zânei măseluţă. Chris Pine, aflat la conferinţă, a spus despre Jack Frost, un băiat de 14 ani: "pe lângă toate personajele acestea fantastice, Jack este outsider. Dar are în acelaşi timp o sensibilitate şi calitatea de a nu se lăsa uşor".

Filme, Filme noi : Robert Downey Jr., 53 de milioane din încasările lui The Avengers

Succesul fulminant al lui The Avengers în toată lumea - pelicula a trecut recent bariera de un miliard de dolari şi ameninţă prima jumătate a topului filmelor cu cele mai bune încasări din toate timpurile – este pe cale să îi rotunjească veniturile lui Robert Downey Jr. cu aproximativ 50 de milioane de dolari, scrie The Hollywood Reporter.

Se pare că actorul şi-a renegociat contractul după succesul primului film Iron Man (ce a obţinut 585 de milioane de dolari global) iar noile clauze introduse fac ca acestuia să îi revină o cotă parte din profitul oricărui viitor film în care apare supereroul pe care îl interpretează. Este vorba de 5 până la 7 procente din încasările totale ale filmului, ceea ce duce suma pe care ar urma să o primească Downey Jr. din blockbuster-ul The Avengers la aproximativ 50 de milioane de dolari.

Ceilalţi colegi ai săi de platou nu sunt la fel de norocoşi. Samuel L. Jackson şi Scarlett Johansson vor primi între 4 şi 6 milioane de dolari fiecare, în timp ce Chris Hemsworth, Chris Evans, Jeremy Renner şi Mark Ruffalo se vor alege cu sume cuprinse între 2 şi 3 milioane.

În fericita situaţie a lui Robert Downey Jr. s-au mai aflat anterior şi Johnny Depp, care a primit 250 de milioane din succesul la box-office al celor patru filme Piraţii din Caraibe, dar şi Michael Bay, care a intrat în posesia a 89 de milioane din încasările totale ale filmelor Transformers. Jack Nicholson a băgat în buzunar 60 de milioane de dolari în de pe urma filmului Batman din 1989, iar Tom Cruise a încasat în aceeiaşi termeni amintiţi mai sus, peste 70 de milioane de dolari în fiecare din primele sale apariţii în seria Mission: Impossible.